Quantcast
Channel: Nebunii au propria lor lume » Bucharest
Viewing all articles
Browse latest Browse all 11

Cum am devenit huligan

0
0

Foto: Cristian Vasile

Foto: Cristian Vasile

În urmă cu o lună de zile nu m-aș fi văzut participând la un protest de calibrul celui care are loc zilele acestea în București (+ în multe alte orașe ale țării și nu numai). Am asistat ca pur observator inocent la felul în care au luat naștere și în care s-au desfășurat așa-numitele proteste din ianuarie 2012, îndreptate practic împotriva unui om politic și a demagogiei scenei politice pe care a construit-o de-a lungul timpului în jurul său; nu m-am regăsit, în acel moment, nici în mesajul protestului, nici n-am rezonat cu masele care-l generau.

La sfârșitul lunii august, Guvernul României trimite către Parlament un proiect de lege  al cărui conținut ar trebui să pară strigător la cer oricărei persoane din această lume ce deține niște principii democratice și o noțiune asupra statului de drept [sursa]. Proiectul de lege este unul cât se poate de specific, având ca subiect „unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană”. Textul acestuia conferă practic libertăți absolute din punct de vedere legislativ companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), multe dintre articolele sale încălcând sensibil legi deja în vigoare ale statului român (legea minelor) sau drepturi și libertăți universale ale omului (dreptul la proprietate). Prin textul acestui proiect de lege (un fel de anexă la contractul deja semnat și renegociat de statul român cu compania privată RMGC – ținut secret), Guvernul se angajează practic să ofere unei companii private 94% din valoarea cantităților de aur și argint pe care RMGC ar urma să le exploateze de la Roșia Montană, fără a fi specificate în contract și celelalte metale [sursa, quickdata] (W, Ga, V, Co,  Mo, Ti, …) a căror valoare estimată o depășește pe aceea a aurului. Toate aceste libertăți conferite companiei (inclusiv aceea de a face exproprieri ÎN NUMELE STATULUI ROMÂN) se fac  în contul celor câteva sute de locuri de muncă (varianta cea mai curajoasă – 2000-3000 [wikipedia]) și a taxelor și impozitelor pe care compania ar urma să le livreze statului în cei aprox. 15 ani de exploatare. (Și, bineînțeles, a șpăgilor grase pe care RMGC le bagă în buzunarele politicienilor și a sumelor imense pe care le plătește pentru publicitate spălătoare de creieri, în presă). După care totul se va sfârși, atingând apogeul prin lăsarea în urmă a unui peisaj apocalipitic: 4 munți distruși, 4 localități dispărute, monumente de patrimoniu teleportate în neant, galerii romane anihilate, oameni care nu vor mai avea istorie sau perspective – locurile de muncă nu vor mai exista, și nici casele în care acei oameni au locuit cândva. Din vecinătate, însă, va privi amenințător un lac de cianură, menit să rămână pentru totdeauna într-o vale din regiune, o amenințare permanentă asupra mediului din întreaga Europă.

Pe 1 septembrie am ieșit în Piața Universității pentru că de data asta îmi pasă, pentru că sunt informat, pentru că știu ce este Roșia Montană, pentru că am vizitat-o. Pentru că nu vreau să las o corporație străină să ne jefuiască integral, cu complicitatea politicienilor români. Ies zilnic în stradă pentru că sunt nemulțumit: de cei care au putere de decizie în această țară, de presiunea și manipularea ce se exercită în regiune, de indiferența presei, dependentă și ea de banii – mulți – pe care RMGC îi oferă pentru publicitate. Sunt nemulțumit de faptul că România nu mai este interesată de viitorul României.

Și am ieșit în stradă plin de un curaj pe care aproape că nu l-am avut niciodată, plin de dorința de a reuși, de a nu ceda și eu presiunii și indiferenței ce răzbat de dincolo de ecranele televizoarelor. M-am transformat dintr-odată, am ieșit din laboratorul meu, am lăsat biroul în spate, și sub impulsul străzii, sub farmecul de nedescris al mulțimii, am început să strig, să ridic brațul, să-mi strig oful, să particip la dorința colectivă de a înfăptui o schimbare. Am devenit, privind prin lentila deformatoare a majorității presei care lipsea cu desăvârșire, un huligan, un drogat, un hipster, un individ care protestează împotriva exploatării de la Roșia Montană fără să aibă habar de nimic. Am fost jignit indirect, am fost desconsiderat, s-a spus despre mine că nu sunt nimic altcineva decât un reziduu al societății. Probabil că asta i se transmite mamei atunci când se uită seară de seară la televizor încercând să afle ce trăiesc eu în stradă. Dar s-au spus și lucruri frumoase, de către cei care au fost acolo și au vrut să vadă adevărul. S-a spus că fac parte dintr-o generație care promite, de oameni cu educație solidă, informați, inteligenți. [criticatac, voxpublica]

Așa că de o săptămână sunt huligan; sunt împotriva sistemului scandând din stradă, sunt împotriva mersului lin al societății înspre declin. Sunt în stradă pentru că vreau o lume mai bună; scandez pentru o presă independentă, pentru politicieni necorupți, pentru munți întregi, pentru o Românie neotrăvită, pentru o asumare și conservare a istoriei colective. Spuneți-mi că sunt idealist, dacă a fi idealist înseamnă să nu accept ca niște oameni să fie dați afară din casele lor, fără să aibă dreptul la un cuvânt de spus, spuneți-mi că sunt idealist pentru că nu vreau să-mi las țara furată în limita unei erori statistice, spuneți-mi că sunt idealist pentru că vreau să mă pot simți român. Sunt mândru seară de seară, îmi vine să-i îmbrățișez pe toți din jur, sunt pătruns de o bucurie de nedescris atunci când văd tineri asemenea mie luptându-se pentru viitorul țării, când văd părinți cu copii, când văd mesaje inteligente afișate pe placarde, sunt deosebit de mândru de toți cei din mulțime, al căror mesaj reușește să străpungă în fiecare zi bariera mediatică și să ajungă peste mări și țări. Și mai mult, mă bucură nespus că suntem capabili să organizăm în mijlocul Bucureștiului un marș istoric, exemplar, un marș care să ne reprezinte. Și faptul c-am simțit simpatia oamenilor de rând [link, link2] care ne salutau de la ferestre, care ne făceau cu mâna, care au ieșit în stradă să ne susțină. Nu există bucurie mai mare decât să te trezești dintr-odată în mijlocul marilor bulevarde, pe Magheru, pe Calea Victoriei, pe Regina Elisabeta, pe Ștefan cel Mare, scandând împreună cu mii de oameni UNIȚI SALVĂM ROȘIA MONTANĂ!

The post Cum am devenit huligan appeared first on Nebunii au propria lor lume.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 11

Latest Images

Trending Articles